Unde electromagnetice
Campul electric si campul magnetic sunt doua aspecte ale unei forme de existenta a materiei, care se numeste camp electromagnetic. Faptul ca un flux magnetic variabil prin aria care este marginita de o spira conductoare creeaza, in acea spira, o tensiune electromotoare de inductie, arata ca un camp magnetic variabil creeaza un camp electric. Rezultatul poate fi generalizat in sensul ca oriunde, in spatiu, exista un camp magnetic variabil in timp, ia nastere un camp electric. De asemenea o inductie electrica variabila da nastere unui camp magnetic (principiul teoriei electromagnetice stabilit de fizicianul James Clark Maxwell in anul 1864). Campul electric si campul magnetic sunt, deci, in interconexiune, conditionandu-se reciproc.
Campul electromagnetic este un camp rotational si se propaga in spatiu sub forma de unde electromagnetice cu o viteza care depinde de pemitivitatea si permeabilitatea mediului considerat. Frecventa undelor obtinute este egala cu frecventa cu care se deplaseaza electronii. Cu cat mai mare este frecventa, cu atat mai multa energie este transportata in acelasi interval de timp. Analog cu ceea ce se petrece in cadrul undelor elastice, poate fi definita o marime numita lungime de unda a undelor electromagnetice, si care este egala cu distanta cu care se propaga campul electromagnetic in timpul unei perioade de oscilatie a dipilului. Lungimile de unda ale undelor electromagnetice variaza intr-un interval foarte larg. Astfel, in telecomunicatii se folosesc unde electromagnetice ale caror lungimi de unda ajung la mai multe mii de metri, pe cand lungimile de unda ale radiatiilor gama emise de unele elemente radioactive au valori de ordinul 10 m.
Undele electromagnetice se propaga in aer cu viteza luminii (30 000 000 km/s), aproximativ egala cu viteza lor de propagare in vid. Conform acestei teorii, emise de J. C. Maxwell in 1865, lumina si radiatiile asemanatoare (radiatiile infrarosii, ultraviolete, etc.) sunt tot de natura electromagnetica, diferind intre ele prin lungimile de unda. Informatia se receptioneaza la distanta prin radio, televiziune, telefonie mobila. Purtatorii informatiei sunt undele electromagnetice de frecventa ridicata, modulate pe undele de joasa frecventa care contin informatia. Undele electromagnetice emise de antenele de emisie se refracta, se difracta, interfereaza si sunt atenuate pana ajung la antena receptorului.
Tipuri de unde
Undele hertziene (unde lungi, medii, scurte, ultrascurte, microunde) sunt emise de oscilatiile electronilor din antenele emitatoare folosite in sistemele de radiocomunicatii si microunde (televiziune, radar, cuptoare).
Aplicatie: Radarul folosit pentru determinarea vitezei autovehiculelor se bazeaza pe faptul ca frecventa oscilatiilor receptionate de observator este mai mare daca sursa se aproprie de el si mai mica daca sursa se departeaza. Sursa care emite trenuri de unde electromagnetice este plasata in masina politiei, stationata la marginea soselei. Unda reflectata de autovehicul care se aproprie este receptionata ca o unda emisa de o sursa mobila, cu frecventa marita. Unda receptionata este compusa cu o unda cu frecventa constanta pentru aparitia fenomenului de batai, si prin masurarea schimbarii frecventei cu ajutorul batailor, se determina viteza autovehiculuilui care trece prin dreptul radarului.
Radiatiile infrarosii sunt unde electromagnetice emise de corpurile calde, fiind si una din cele trei categorii in care sunt impartite radiatiile solare (radiatiile infrarosii, lumina vizibila si radiatiile ultraviolete). Ele se obtin prin oscilatiile moleculelor, atomilor si ionilor, iar amplitudinile lor depind de temperatura corpurilor si de tranzitiile electronilor catre invelisurile interioare ale atomilor, cu nivele energetice inferioare. Sunt puternic absorbite de apa sau de alte substante si produc incalzirea acestora. Si corpul uman absoarbe aceste raze si percepandu-le ca si caldura. Radiatiile sunt folosite in diferite procese de incalzire si uscare, in construirea detectoarelor cu lumina infrarosie, pentru retinerea pozelor pe filme sensibile la lumina infrarosie, la fotocopiatori termici.
Radiatiile vizibile sunt percepute de ochiul uman. Sunt emise de soare, stele, lampi cu filamente incandescente a caror temperatura poate ajunge atinge 2000 - 3000˚C, tuburi cu descarcaturi de gaze, arcuri electrice. Emisia luminii se obtine in urma tranzitiilor electronilor pe nivele energetice inferioare atomilor.
Radiatiile ultraviolete sunt emise de soare, stele, corpuri incalzite puternic si vaporii de mercur din tuburi de sticla speciala de cuart (care nu absoarbe acest tip de radiatii). Radiatiile continute in lumina solara se absorb in mare parte in stratul superior al atmosferei (stratul de ozon). Cu cat altitudinea creste, cu atat cresc radiatiile ultraviolete. Acestea duc la schimbari la nivelul pielii: pigmentare, ardere, cancer. Lumina ultravioleta incurajeaza formarea vitaminei D si omoara bacteriile. Este de asemenea utila in dermatologie, la iluminatul fluorescent si la instalatii de numerotare in industrie. Radiatiile se obtin in urma tranzitiilor electronilor de pe nivele cu energii mari pe nivele cu energii mici.
Radiatiile X sunt emise de tuburi speciale, numite Roentgen, in care sunt accelerati, in campuri electrice intense, electroni, astfel incat acestia patrund in interiorul invelisurilor electronice ale atomilor anodului sau gazului din tub si smulg electroni din straturile de langa nuclee. In urma franarii acestor electroni si in urma tranzitiilor ulterioare ale electronilor de pe nivele cu energii mici (straturile K,L).
Au frecvente mari si sunt folosite pentru realizarea radiografiilor medicale, deoarece sunt absorbite diferit de muschi si oase si impresioneaza placile fotografice. Radiatiile sunt folosite si in scopuri terapeutice, deoarece ajuta la combaterea dezvoltarii tesuturilor celulare bolnave. Produc fluorescenta unor substante. Radiatiile Roentgen sunt utile si in descoperirea falsurilor in arta.
Fantele cu largimi d ≈10 m, comparabile cu distantele interatomoce din solide, produc difractia razelor X. Forma fifurilor de difractie este folosita in determinarea geometriei structurilor cristaline. Radiatiile cosmice si radiatiile γ sunt emise in procesele de dezintegrare nucleara si in reactiile nucleare din soare, stele (acestea sunt absorbite de atmosfera) si in reactoarele nucleare terestre. Sunt cele mai penetrante, avand frecvente si energiile cele mai mari. Sunt folosite in defectoscopie, pentru sterilizare si in medicina (tratarea cancerului).
joi, 24 martie 2011
joi, 13 ianuarie 2011
miercuri, 22 decembrie 2010
vineri, 12 noiembrie 2010
Teme-te de indiferenţă !!!
“Pot să recunosc că nu sunt făcut pentru ură. Dar să nu iubesc nimic? Să nu spun nimic? Să nu cred în nimic? Nu există, probabil, ceva mai greu de suportat, în afara durerii, decât repausul deplin, starea de obiect; nu m-aş putea ridica, admiţând că aş dori asta, la indiferenţa celor cu desavârşire sătui să iubească, să spuna, să creadă şi sunt recunoscător tuturor cauzelor care m-au ferit să devin un asemenea înţelept“ (Viaţa ca o coridă).
Multă vreme am crezut că ar trebui să mă tem de oameni care iţi vor răul, de prieteni care pot trăda, de sentimente care pot provoca durere, de gesturi tandre care pot părea ridicole… Nu eram pregătit să pricep că indiferenţa poate fi mult mai traumatizantă şi demoralizantă decât toate acestea. “Să nu-ţi fie teamă de duşmanul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău; cel mai rau lucru pe care ţi-l poate face este să te trădeze. Teme-te însă de indiferenţa. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te tradează în acelaşi timp” (N. Mihalkov).
Ne doare indiferenţa celorlalţi faţă de noi, mai ales atunci când vorbim de persoane apropiate. Dar atunci când indiferenţa apare într-o relaţie de iubire? “Nu în puţine cazuri, femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să îşi aducă aminte cu duioşie mai tărziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât” (O. Paler – interviu în revista “Tango”)
Care este momentul când cei doi ar trebui să conştientizeze că ar trebui să se despartă? Aş zice că atunci când indiferenţa se strecoară subtil între ei, când ajung să se privească în gol unul pe altul, fără să mai vadă strălucirea din ochi care i-a apropiat şi se complac în această stare. Nici măcar nu mai vor să lupte pentru a schimba ceva, doar aşteaptă, fără să mai ştie nici ei ce anume. “Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin” (Viata pe un peron).
Indiferenţa celorlaţi sau indiferenţa în iubire, ne pot duce într-o stare în care ajungem să devenim indiferenţi şi faţă de noi înşine. Şi, din păcate, nu este vorba de acea indiferenţă care să se confunde cu iubirea Christică şi să implice sacrificul personal pentru binele altora. Preferăm să ne pierdem mai degraba într-o stare de amorţeală, de nepăsare, să ne autovictimizăm şi să ne înnegrim sufletul căutându-ne motive şi scuze în reacţile sau “nedreptăţile” celor din jur. Devenim indiferenţi faţă de ceea ce facem, indiferenţi faţă de dorinţele şi visele noastre, indiferenţi faţă de destinul nostru. Nu vom face decât să intrăm într-un cerc vicios, să reluăm un ciclu traumatizant, pentru că “făra dragoste suntem orfani de toate, făra pasiune suntem ca o moara de vânt spânzurată în vid!”. “Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă” (Mitologii subiective).
Stă în puterea noastră să vrem să ieşim din starea apatie şi de aplatizare afectivă, să ne regăsim bucuria pentru lucrurile mărunte din jurul nostru şi pasiunea care ar trebui să fie motorul oricărei activităţi pe care o întreprindem. “Dacă destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul”
Multă vreme am crezut că ar trebui să mă tem de oameni care iţi vor răul, de prieteni care pot trăda, de sentimente care pot provoca durere, de gesturi tandre care pot părea ridicole… Nu eram pregătit să pricep că indiferenţa poate fi mult mai traumatizantă şi demoralizantă decât toate acestea. “Să nu-ţi fie teamă de duşmanul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău; cel mai rau lucru pe care ţi-l poate face este să te trădeze. Teme-te însă de indiferenţa. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te tradează în acelaşi timp” (N. Mihalkov).
Ne doare indiferenţa celorlalţi faţă de noi, mai ales atunci când vorbim de persoane apropiate. Dar atunci când indiferenţa apare într-o relaţie de iubire? “Nu în puţine cazuri, femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să îşi aducă aminte cu duioşie mai tărziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât” (O. Paler – interviu în revista “Tango”)
Care este momentul când cei doi ar trebui să conştientizeze că ar trebui să se despartă? Aş zice că atunci când indiferenţa se strecoară subtil între ei, când ajung să se privească în gol unul pe altul, fără să mai vadă strălucirea din ochi care i-a apropiat şi se complac în această stare. Nici măcar nu mai vor să lupte pentru a schimba ceva, doar aşteaptă, fără să mai ştie nici ei ce anume. “Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin” (Viata pe un peron).
Indiferenţa celorlaţi sau indiferenţa în iubire, ne pot duce într-o stare în care ajungem să devenim indiferenţi şi faţă de noi înşine. Şi, din păcate, nu este vorba de acea indiferenţă care să se confunde cu iubirea Christică şi să implice sacrificul personal pentru binele altora. Preferăm să ne pierdem mai degraba într-o stare de amorţeală, de nepăsare, să ne autovictimizăm şi să ne înnegrim sufletul căutându-ne motive şi scuze în reacţile sau “nedreptăţile” celor din jur. Devenim indiferenţi faţă de ceea ce facem, indiferenţi faţă de dorinţele şi visele noastre, indiferenţi faţă de destinul nostru. Nu vom face decât să intrăm într-un cerc vicios, să reluăm un ciclu traumatizant, pentru că “făra dragoste suntem orfani de toate, făra pasiune suntem ca o moara de vânt spânzurată în vid!”. “Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă” (Mitologii subiective).
Stă în puterea noastră să vrem să ieşim din starea apatie şi de aplatizare afectivă, să ne regăsim bucuria pentru lucrurile mărunte din jurul nostru şi pasiunea care ar trebui să fie motorul oricărei activităţi pe care o întreprindem. “Dacă destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul”
joi, 11 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)