Orice ar fi, Rusia continua sa uimeasca
Vezi mai multe din Faze tari pe 220.ro
vineri, 12 noiembrie 2010
Teme-te de indiferenţă !!!
“Pot să recunosc că nu sunt făcut pentru ură. Dar să nu iubesc nimic? Să nu spun nimic? Să nu cred în nimic? Nu există, probabil, ceva mai greu de suportat, în afara durerii, decât repausul deplin, starea de obiect; nu m-aş putea ridica, admiţând că aş dori asta, la indiferenţa celor cu desavârşire sătui să iubească, să spuna, să creadă şi sunt recunoscător tuturor cauzelor care m-au ferit să devin un asemenea înţelept“ (Viaţa ca o coridă).
Multă vreme am crezut că ar trebui să mă tem de oameni care iţi vor răul, de prieteni care pot trăda, de sentimente care pot provoca durere, de gesturi tandre care pot părea ridicole… Nu eram pregătit să pricep că indiferenţa poate fi mult mai traumatizantă şi demoralizantă decât toate acestea. “Să nu-ţi fie teamă de duşmanul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău; cel mai rau lucru pe care ţi-l poate face este să te trădeze. Teme-te însă de indiferenţa. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te tradează în acelaşi timp” (N. Mihalkov).
Ne doare indiferenţa celorlalţi faţă de noi, mai ales atunci când vorbim de persoane apropiate. Dar atunci când indiferenţa apare într-o relaţie de iubire? “Nu în puţine cazuri, femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să îşi aducă aminte cu duioşie mai tărziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât” (O. Paler – interviu în revista “Tango”)
Care este momentul când cei doi ar trebui să conştientizeze că ar trebui să se despartă? Aş zice că atunci când indiferenţa se strecoară subtil între ei, când ajung să se privească în gol unul pe altul, fără să mai vadă strălucirea din ochi care i-a apropiat şi se complac în această stare. Nici măcar nu mai vor să lupte pentru a schimba ceva, doar aşteaptă, fără să mai ştie nici ei ce anume. “Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin” (Viata pe un peron).
Indiferenţa celorlaţi sau indiferenţa în iubire, ne pot duce într-o stare în care ajungem să devenim indiferenţi şi faţă de noi înşine. Şi, din păcate, nu este vorba de acea indiferenţă care să se confunde cu iubirea Christică şi să implice sacrificul personal pentru binele altora. Preferăm să ne pierdem mai degraba într-o stare de amorţeală, de nepăsare, să ne autovictimizăm şi să ne înnegrim sufletul căutându-ne motive şi scuze în reacţile sau “nedreptăţile” celor din jur. Devenim indiferenţi faţă de ceea ce facem, indiferenţi faţă de dorinţele şi visele noastre, indiferenţi faţă de destinul nostru. Nu vom face decât să intrăm într-un cerc vicios, să reluăm un ciclu traumatizant, pentru că “făra dragoste suntem orfani de toate, făra pasiune suntem ca o moara de vânt spânzurată în vid!”. “Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă” (Mitologii subiective).
Stă în puterea noastră să vrem să ieşim din starea apatie şi de aplatizare afectivă, să ne regăsim bucuria pentru lucrurile mărunte din jurul nostru şi pasiunea care ar trebui să fie motorul oricărei activităţi pe care o întreprindem. “Dacă destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul”
Multă vreme am crezut că ar trebui să mă tem de oameni care iţi vor răul, de prieteni care pot trăda, de sentimente care pot provoca durere, de gesturi tandre care pot părea ridicole… Nu eram pregătit să pricep că indiferenţa poate fi mult mai traumatizantă şi demoralizantă decât toate acestea. “Să nu-ţi fie teamă de duşmanul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău; cel mai rau lucru pe care ţi-l poate face este să te trădeze. Teme-te însă de indiferenţa. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te tradează în acelaşi timp” (N. Mihalkov).
Ne doare indiferenţa celorlalţi faţă de noi, mai ales atunci când vorbim de persoane apropiate. Dar atunci când indiferenţa apare într-o relaţie de iubire? “Nu în puţine cazuri, femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să îşi aducă aminte cu duioşie mai tărziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât” (O. Paler – interviu în revista “Tango”)
Care este momentul când cei doi ar trebui să conştientizeze că ar trebui să se despartă? Aş zice că atunci când indiferenţa se strecoară subtil între ei, când ajung să se privească în gol unul pe altul, fără să mai vadă strălucirea din ochi care i-a apropiat şi se complac în această stare. Nici măcar nu mai vor să lupte pentru a schimba ceva, doar aşteaptă, fără să mai ştie nici ei ce anume. “Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin” (Viata pe un peron).
Indiferenţa celorlaţi sau indiferenţa în iubire, ne pot duce într-o stare în care ajungem să devenim indiferenţi şi faţă de noi înşine. Şi, din păcate, nu este vorba de acea indiferenţă care să se confunde cu iubirea Christică şi să implice sacrificul personal pentru binele altora. Preferăm să ne pierdem mai degraba într-o stare de amorţeală, de nepăsare, să ne autovictimizăm şi să ne înnegrim sufletul căutându-ne motive şi scuze în reacţile sau “nedreptăţile” celor din jur. Devenim indiferenţi faţă de ceea ce facem, indiferenţi faţă de dorinţele şi visele noastre, indiferenţi faţă de destinul nostru. Nu vom face decât să intrăm într-un cerc vicios, să reluăm un ciclu traumatizant, pentru că “făra dragoste suntem orfani de toate, făra pasiune suntem ca o moara de vânt spânzurată în vid!”. “Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă” (Mitologii subiective).
Stă în puterea noastră să vrem să ieşim din starea apatie şi de aplatizare afectivă, să ne regăsim bucuria pentru lucrurile mărunte din jurul nostru şi pasiunea care ar trebui să fie motorul oricărei activităţi pe care o întreprindem. “Dacă destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul”
joi, 11 noiembrie 2010
Iubirea adevarata
A iubi este insasi legea vietii, este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil.
Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna. Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra. A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.
Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina. Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti.
Multi imi spun: \"L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii\". Dar daca l- ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat. Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa. Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine.
Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE. Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti- ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire.
Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate. Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit.
N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii. \"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui\", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?
Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.
Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si
Gratia Divina te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.
Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna. Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra. A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.
Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina. Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti.
Multi imi spun: \"L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii\". Dar daca l- ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat. Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa. Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine.
Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE. Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti- ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire.
Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate. Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit.
N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii. \"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui\", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?
Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.
Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si
Gratia Divina te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.
Fericirea...
…este atunci cand esti iubit, cand razi, cand zambesti si numai tu stii de ce, cand rasare soarele si stii ca in acea zi nimic rau nu te va atinge, cand ai sorbit prima gura de cafea fierbinte inainte cu cateva secunde de a-ti aprinde o tigara, iar omul de langa tine face acelasi lucru si-ti zambeste, cand te-ntinzi in tot patul, cand mananci micul dejun numai pentru a satisface bucuria aceluia care ti l-a adus la pat, cand in camera intra o albina speriata si reusesti s-o salvezi, cand te striga cineva la fereastra numai ca sa te salute, cand ramai cu mustata de la laptele batut, cand te impaci dupa o cearta zdravana, la zece minute dupa ce te-ai asezat intr-un musuroi de furnici, cand ploua cu soare, cand e furtuna, cand primesti primii ghiocei, cand rasare soarele,cand te trezesti dintr-un cosmar ingrozitor, cand visezi cai albi, cand suna telefonul dupa miezul noptii si nu este nimic important, cand mananci glazura unei prajituri, cand te simti cel mai important om din lume, cand esti o femeie frumoasa, cand esti un barbat frumos, cand construiesti castele de nisip,cand iti doresti sa ajungi mecanic de locomotiva, cand iti faci planuri de a schimba lumea si cand reusesti sa faci acest lucru, cand alergi cu bicicleta, cand spargi coaja unui ou cu lingurita, cand imparti o prajitura cu cineva si trisezi, cand stai lungit in iarba, cand te lovesc valurile marii, cand vine Mos Craciun, cand te lupti cu nametii de zapada, cand arde focul in soba si miroase a mere coapte, cand canta greierii si singura lumina vine de la luna, cand alergi descult prin iarba plina de roua, cand numeri stelele, cand inveti ceva nou, cand esti tinut in brate, cand il faci pe celalalt sa rada, cand te urci in copaci, cand porti cercei de cirese, cand inalti un zmeu, cand faci baloane de sapun, cand te gandesti ca aproape ai devenit om mare, cand scrii prima scrisoare, cand inca n-ai aflat ca oamenii mor, cand cauti comori, cand rascolesti in sertarele bunicii, cand iti cureti panzele de paianjen de pe fata in timp ce cauti cu privirea prin podul casei, cand faci hainute papusilor, cand asculti povesti inainte de culcare, cand arunci pietre in fantana, cand te tavalesti prin praf, cand ramai pentru prima data singur acasa, cand primesti o cutie de creta colorata, cand ai voie pentru prima data sa mergi la magazin sa cumperi paine (si de rest, bomboane), cand mergi cu trenul, cand castigi (cinstit sau nu) primii banuti, cand simti acel mare gol din stomac, cand dormi in charchafuri dantelate si apretate, cand citesti o poezie frumoasa, cand imbraci o rochie noua, cand ai luat premiul intai (eu niciodata), cand escaladezi o gramada mare de lemne, cand stai sub o tufa de liliac, cand simti mirosul de iasomie, cand te rogi intr-o biserica goala, cand atingi un lucru vechi, cand rupi dintr-o paine fierbinte de casa, cand mananci vata pe bat sau acadele uriase, cand vezi un film bun, cand mergi la circ, cand cunosti oameni noi, cand vezi focurile de artificii, cand pe strada trece caravana tiganilor, cand calatoresti intr-o caruta plina cu paie, cand saruti un cal pe nas, cand cainele iti saruta obrazul, cand reusesti sa transformi plansul unui copil in ras, cand ai primul secret, cand te indragostesti de un mare actor de cinema, cand castigi la loz in plic, cand iti umpli gura de caramele si ti se lipesc de dinti., cand te strambi in oglinda, cand arunci dintisorul cazut peste casa si ceri in schimbul celui de lapte unul de otel, cand mergi la colindat cu grupul de copii, cand impodobesti bradul de Craciun, cand tu ai construit cel mai frumos Om de Zapada, cand lingi turturii de gheata, cand ai mainile murdare de nuci verzi, cand te dai in leagan, cand asculti o cutie muzicala, cand alergi pe un camp de flori, cand prinzi fluturi, cand dansezi in ploaie, cand rasare soarele, cand stai ore intregi la pescuit, cand tragi la tinta cu arcul, cand vezi un manz mergand impleticit, cand cineva iti perie parul, cand mananci inghetata cu lingura de lemn in timp ce te uiti la filme vechi, cand mergi la gradina zoologica, cand mergi pentru prima data la un spectacol de teatru sau la un concert, cand plangi de fericire,
--->EMBED
--->EMBED
Noapte de infern
Am dat pe gat o strasnica inghititura de otrava. De trei ori fie binecuvantat gandul ce mi-a venit. Taria veninului imi rasuceste trupul, ma chirceste, ma doboara. Mor de sete, ma inabus, nu mai pot sa strig.
Erau milioane de fapturi incantatoare, un suav concert spiritual, puterea si pacea, nobilele ambitii, mai stiu eu.
Nobilele ambitii!
Si mai e viata
inca! Daca rautatea e vesnica! Un om care vrea sa se mutileze, desigur, e damnat, nu-i asa?
Parinti, voi mi-ati pregatit nenorocirea si voi v-ati pregatit-o pe a voastra. Sarman suflet fara de vina…
Taci, dar taci o data!... E rusinea, mustrarea aici, focul marsav care spune ca mania mea e ingrozitor de prosteasca. Destul! Greseli ce mi se soptesc, magie, parfumuri false, muzici puerile.
Si sa mai spun ca stapanesc adevarul, ca vad dreptatea: am o judecata sanatoasa
si hotarata, sunt pregatit pentru desavarsire…
Orgoliu… Mi-e sete, atat de sete! Ah, copilaria, iarba, ploaia, lacul de pietre, clarul de luna cand ceasul
batea douasprezece…
Acolo jos nu sunt oare suflete cinstite, care imi vor binele… Nimeni nu se gandeste la celalalt.
Halucinatiile sunt nenumarate. E ceea ce am avut dintotdeauna: mai multa incredere in istorie, uitarea principiilor. Voi tacea: poeti si vizionari m-ar pizmui. Sunt de o mie de ori mai bogat, sa fim avari ca marea.
Ah, ia te uita! Ornicul vietii s-a oprit adineaori. Nu mai sunt pe lume. Extaz, cosmar, somn intr-un cuib de flacari.
---> EMBED
Erau milioane de fapturi incantatoare, un suav concert spiritual, puterea si pacea, nobilele ambitii, mai stiu eu.
Nobilele ambitii!
Si mai e viata
inca! Daca rautatea e vesnica! Un om care vrea sa se mutileze, desigur, e damnat, nu-i asa?
Parinti, voi mi-ati pregatit nenorocirea si voi v-ati pregatit-o pe a voastra. Sarman suflet fara de vina…
Taci, dar taci o data!... E rusinea, mustrarea aici, focul marsav care spune ca mania mea e ingrozitor de prosteasca. Destul! Greseli ce mi se soptesc, magie, parfumuri false, muzici puerile.
Si sa mai spun ca stapanesc adevarul, ca vad dreptatea: am o judecata sanatoasa
si hotarata, sunt pregatit pentru desavarsire…
Orgoliu… Mi-e sete, atat de sete! Ah, copilaria, iarba, ploaia, lacul de pietre, clarul de luna cand ceasul
batea douasprezece…
Acolo jos nu sunt oare suflete cinstite, care imi vor binele… Nimeni nu se gandeste la celalalt.
Halucinatiile sunt nenumarate. E ceea ce am avut dintotdeauna: mai multa incredere in istorie, uitarea principiilor. Voi tacea: poeti si vizionari m-ar pizmui. Sunt de o mie de ori mai bogat, sa fim avari ca marea.
Ah, ia te uita! Ornicul vietii s-a oprit adineaori. Nu mai sunt pe lume. Extaz, cosmar, somn intr-un cuib de flacari.
---> EMBED
Cantec trist :)
Incerc sa zbor departe de tine, dar, e imposibil... si cu fiecare avant pe care-l iau ma trage inapoi, catre tine, si-n fiecare suflare pe care o sorb cu nesat, simt mirosul tau.
Trupul meu tanjeste dupa mangaierea ta, si-n momente de liniste ce vin, din nou, atat de des, parca te-aud... in acest moment, acum, imi e atat de greu sa-ti vorbesc... cu toate ca as vrea sa te aud...
E ca si cum ai privii un cer albastru, pur, si ramai fara cuvinte. De-as putea picta durerea ce-o simt acuma intr-o melodie, ar putea fi, cred, o violina, care cu cantecul ei m-ar sfasia in mii si mii de bucatele...
Asa ca incerc, sa las acest trist cantec in urma mea... si sa trec pe langa el ca si cum trec pe un bulevard plin cu flori frumoase.
Sunt cu tine si totusi sunt singura... nu mai gasesc drumul catre casa... ratacesc pe strazi... ratacesc prin vise goale, fara tine. Ti-am oferit iubire, intelegere, incredere... si am primit, in schimb, durere....
Si inca nu am atins aripile unui inger... un inger pe care-l chem si nu vrea sa-mi fie alaturi... e furtuna in ochii mei... e un taifun in sufletul meu... ca un ocean fara apus si rasarit... gol si rece.
Ma poti gasi in intuneric? Imi e atat de greu sa ma ascund... imi e atat de greu sa te gasesc... Unde esti?
EMBED
Trupul meu tanjeste dupa mangaierea ta, si-n momente de liniste ce vin, din nou, atat de des, parca te-aud... in acest moment, acum, imi e atat de greu sa-ti vorbesc... cu toate ca as vrea sa te aud...
E ca si cum ai privii un cer albastru, pur, si ramai fara cuvinte. De-as putea picta durerea ce-o simt acuma intr-o melodie, ar putea fi, cred, o violina, care cu cantecul ei m-ar sfasia in mii si mii de bucatele...
Asa ca incerc, sa las acest trist cantec in urma mea... si sa trec pe langa el ca si cum trec pe un bulevard plin cu flori frumoase.
Sunt cu tine si totusi sunt singura... nu mai gasesc drumul catre casa... ratacesc pe strazi... ratacesc prin vise goale, fara tine. Ti-am oferit iubire, intelegere, incredere... si am primit, in schimb, durere....
Si inca nu am atins aripile unui inger... un inger pe care-l chem si nu vrea sa-mi fie alaturi... e furtuna in ochii mei... e un taifun in sufletul meu... ca un ocean fara apus si rasarit... gol si rece.
Ma poti gasi in intuneric? Imi e atat de greu sa ma ascund... imi e atat de greu sa te gasesc... Unde esti?
EMBED
Mai stii?
Mai stii cum ma iubeai? Mai stii cum ma mangaiai? Mai stii cum frematam ?
Nu mai vad, nu mai simt, te caut, ratacesc pe strazi pline, nu te gasesc... Nu pot respira, nu pot sa te vad, si, din nou, iata-ma ratacind prin randuri scrise aiurea... nu e drept.
Vise?! Caut prin amintirile cu tine chipul tau, si tu nu vezi lacrimile ce-mi curg pe obraz... ma simt ca o piesa stricata, aruncata, folosita.
Tu spui ce vreau eu sa aud, nu-mi zici ce de fapt trebuie sa zici, de ce? Crezi ca nu as suporta? Cat de putin ma cunosti! Poate chiar iti pasa daca nu vrei sa ma ranesti! Si, totusi...
Vreau sa simt si prin cuvinte ca-ti pasa, cuvinte rostite ori scrise, care sa-mi mangaie sufletul cand tu nu esti, vreau vantul sa-mi aduca sarutarile tale in noapte, vreau sa incalzesti cu soarele aceasta iubire, dar, tu nu vezi... si ma arunci in noapte.
Nu pot, nu vreau sa renunt, vreau sa te tin strans langa sufletul meu, mereu vei fi acolo, tu nu vrei sa stii,nu vrei sa simti.
Si va veni o vreme, cand vei plange si tu, vei plange ca oceanul in furtuna, atunci vei stii, vei simti durere, adanc sadita in sufletul tau, te vei trezi cu lacrimi pe obraz, vei suspina, vei astepta...
Imi lipsesti, imi lipseste chipul tau, sa te iubesc, sa te iubesc, sa te iubesc... atat de mult, si tu, tu... Ma sting incet, cautarea asta a ta ma ucide, si iata-ma din nou fugind de trecut, vorbind cu vantul, nu mai pot sa ma prefac, nu mai pot sa ma mint, te caut in umbra mea, te caut in vis...
Sufletul tau e prea pustiu, singur, ratacind in desert, gasesti ici-colo o oaza, te bucuri de ea si pleci mai departe, dar, nu te-ntrebi ce lasi in urma ta?
Si, din cauza ta, nu mai pot sa simt, ma mint, nu mai pot iubi, ma mint... pot, dar nu vreau sa renunt. Nu, nu, nu pot, nu vreau, asta sunt, chiar daca nu pot fi cu tine, ma bucur de clipele cand sunt cu tine, de clipele in care ma gandesc la tine si te pastrez adanc in sufletul meu. E greu, imi e atat de greu... o stii.
Nu mai vad, nu mai simt, te caut, ratacesc pe strazi pline, nu te gasesc... Nu pot respira, nu pot sa te vad, si, din nou, iata-ma ratacind prin randuri scrise aiurea... nu e drept.
Vise?! Caut prin amintirile cu tine chipul tau, si tu nu vezi lacrimile ce-mi curg pe obraz... ma simt ca o piesa stricata, aruncata, folosita.
Tu spui ce vreau eu sa aud, nu-mi zici ce de fapt trebuie sa zici, de ce? Crezi ca nu as suporta? Cat de putin ma cunosti! Poate chiar iti pasa daca nu vrei sa ma ranesti! Si, totusi...
Vreau sa simt si prin cuvinte ca-ti pasa, cuvinte rostite ori scrise, care sa-mi mangaie sufletul cand tu nu esti, vreau vantul sa-mi aduca sarutarile tale in noapte, vreau sa incalzesti cu soarele aceasta iubire, dar, tu nu vezi... si ma arunci in noapte.
Nu pot, nu vreau sa renunt, vreau sa te tin strans langa sufletul meu, mereu vei fi acolo, tu nu vrei sa stii,nu vrei sa simti.
Si va veni o vreme, cand vei plange si tu, vei plange ca oceanul in furtuna, atunci vei stii, vei simti durere, adanc sadita in sufletul tau, te vei trezi cu lacrimi pe obraz, vei suspina, vei astepta...
Imi lipsesti, imi lipseste chipul tau, sa te iubesc, sa te iubesc, sa te iubesc... atat de mult, si tu, tu... Ma sting incet, cautarea asta a ta ma ucide, si iata-ma din nou fugind de trecut, vorbind cu vantul, nu mai pot sa ma prefac, nu mai pot sa ma mint, te caut in umbra mea, te caut in vis...
Sufletul tau e prea pustiu, singur, ratacind in desert, gasesti ici-colo o oaza, te bucuri de ea si pleci mai departe, dar, nu te-ntrebi ce lasi in urma ta?
Si, din cauza ta, nu mai pot sa simt, ma mint, nu mai pot iubi, ma mint... pot, dar nu vreau sa renunt. Nu, nu, nu pot, nu vreau, asta sunt, chiar daca nu pot fi cu tine, ma bucur de clipele cand sunt cu tine, de clipele in care ma gandesc la tine si te pastrez adanc in sufletul meu. E greu, imi e atat de greu... o stii.
Ganduri Rostite :)
Floare! imagine a perfectiunii din puritatea naturii
Plang si cred in imaginea ta
si doresc impacarea cu sufletul din mine.
Sunt gand si speranta
Si imi ating petala lacrimand de dorul tau.
Sufletul vede umbra trecutului si suspina
de dorul tau neimpartasit.
Viata! dorinta si minune ce ne-ai fost daruita
Ascult si cred in vointa ta
si a destinului ce plange in mine.
Sunt zambet si zbor frant
de umbrele ce ma urmaresc
Si imi plang iubirea neimpartasita
de sufletul florii albastre.
Inger... copil
nascut din aripa franta a dorului
Privesc si astept impacarea
si daruirea ce imi lumina calea spre perfectiune.
Sunt aripa franta a sufletului tau
Si ma umilesc in fata ploii
ce imi va darui spalarea
Pacatului de a te fi dorit in
Serile cu stele si lacrimi de ceata.
Si Floarea... si Ingerul... si Viata
...
Imi vor darui candva... bucuria DE A EXISTA .
Plang si cred in imaginea ta
si doresc impacarea cu sufletul din mine.
Sunt gand si speranta
Si imi ating petala lacrimand de dorul tau.
Sufletul vede umbra trecutului si suspina
de dorul tau neimpartasit.
Viata! dorinta si minune ce ne-ai fost daruita
Ascult si cred in vointa ta
si a destinului ce plange in mine.
Sunt zambet si zbor frant
de umbrele ce ma urmaresc
Si imi plang iubirea neimpartasita
de sufletul florii albastre.
Inger... copil
nascut din aripa franta a dorului
Privesc si astept impacarea
si daruirea ce imi lumina calea spre perfectiune.
Sunt aripa franta a sufletului tau
Si ma umilesc in fata ploii
ce imi va darui spalarea
Pacatului de a te fi dorit in
Serile cu stele si lacrimi de ceata.
Si Floarea... si Ingerul... si Viata
...
Imi vor darui candva... bucuria DE A EXISTA .
luni, 8 noiembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)